Zeci de funcţionari publici din Gorj, angajaţi ilegal

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) a acuzat primăriile din Gorj de faptul că au făcut angajări ilegale, nerespectând procedura de organizare a concursurilor. Niciunul dintre primarii localităţilor în cauză nu recunosc că au făcut încadrări fără aprobarea ANFP, precizând că preşedintele Andras Skazal a făcut confuzii.

Andras Skazal, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, s-a întâlnit ieri cu peste 100 de funcţionari publici din judeţele Vâlcea, Dolj, Gorj şi Mehedinţi, în cadrul unei seminar organizat la Târgu Jiu. În timpul dezbaterilor a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia a precizat că primăriile din Gorj au încălcat legea, încadrând zeci persoane fără aprobarea ANFP. Preşedintele ANAF a precizat că unele primării nu au mai trimis organigrame la avizat din anul 2003. „S-au făcut încadrări în baza hotărârilor consiliilor locale. Sunt primării care nu au mai trimis organigrame, state de funcţii şi de personal din anul 2003. Astfel de situaţii am întâlnit la Stoina, Stăneşti, Dănciuleşti, Plopşoru, Crasna, Turcineşti, Baia de Fier, Fărcăşeşti, Padeş etc. Zeci de persoane au fost încadrate ilegal atât în funcţii de conducere cât şi în funcţii de execuţie. Nu s-au respectat condiţii privind vechimea în muncă şi modul de organizare al concursurilor”, a declarat Andras Skazal.

Primarii nu recunosc

Primarii localităţilor acuzate că ar fi făcut încadrări fără a respecta legea spun că şi-au trimis anual organigramele la vizat, iar preşedintele ANFP a făcut confuzii. „Cred că este o greşeală. În luna februarie am trimis Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici atât hotărârile de Consiliu Local cât şi organigrama”, a declarat Ioana Buşe, primarul comunei Stoina. La rândul său, şi primarul comunei Plopşoru spune acelaşi lucru. „Sigur s-a făcut o confuzie. În fiecare an am trimis organigramele”, a declarat Petre Grigorie, primarul comunei Plopşoru. Şi la Padeş este aceeaşi situaţie. „Am trimis în fiecare an planul de ocupare aprobat de Consiliul Local”, a precizat Viorel Nicolescu, primarul comunei Padeş.

Prefectul, obligat să atace hotărârile în contencios

Andras Skazal a cerut prefectului, Liviu Andrei, să atace în contencios toate hotărârile consiliilor locale în care s-au aprobat posturi fără avizul ANFP. „În urma controalelor efectuate în Gorj s-au descoperit mai multe neregulii: deficienţe în organizarea concursurilor, acordarea unor sporuri, necompletarea declaraţiilor de avere. În aceste situaţii putem sesiza Curtea de Conturi şi face chiar plângeri penale. Contez însă pe sprijinul prefectului care va ataca în contencios hotărârile consiliilor locale în care au fost aprobate diferite posturi”, a declarat preşedintele ANFP.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: