Asistenţii persoanelor cu handicap, lăsaţi fără bani

Primăriile din Gorj nu mai au bani pentru plata asistenţilor personali şi a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. Deşi foarte mulţi asistenţi personali au fost trecuţi în şomaj, iar autorităţile au scăpat de achitarea contribuţiilor sociale, indemnizaţiile de handicap nu sunt neplătite cu lunile. La nivelul judeţului există primării care au restanţe din luna aprilie în ceea ce privesc drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Cei mai mulţi cer Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) să intervină în rezolvarea problemelor, în ciuda faptul că remuneraţia se face de către autorităţile locale. “Dacă la sfârşitul anului trecut aveam înregistraţi un număr de 1371 asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav, în prezent se mai află în plată doar 1337. Foarte mulţi au fost trecuţi în şomaj, iar primăriile nu mai plătesc decât indemnizaţia persoanei cu handicap în cuantum de 524 lei/lună. Cu toate acestea, majoritatea au restanţe la plată, iar oamenii vin şi ne spun că nu îşi primesc bani. Luăm legătura cu primarii, iar răspunsul este acelaşi şi anume lipsa de fonduri. Autorităţile ar trebui să înţeleagă faptul că persoanele cu handicap au nevoi speciale şi nu pot trăi fără bani pentru medicamente şi hrană”, a declarat Mircea Andrei, inspector superior în cadrul DGASPC Gorj.

Restanţe de mai bine de cinci luni

Reprezentanţii DGASPC Gorj spun că deşi lipsa fondurilor şi restanţele la plata asistenţilor persoanelor cu handicap sunt probleme naţionale, în unele localităţi din Gorj acestea sunt tratate cu indiferenţă de către primari. O astfel de situaţie se întâlneşte şi <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Săcelu, unde oamenii se plâng de faptul că nu şi-au mai primit banii din luna martie. Primarul Ion Voica consideră că ar trebui să existe o mai bună colaborare cu DGASPC Gorj şi să nu mai fie eliberate documente pentru însoţitorii persoanelor cu handicap fără a cere părerea autorităţilor locale. “În luna august am adoptat o hotărâre de Consiliul Local pentru ca asistenţii persoanelor cu handicap să-şi poată primi bani în septembrie. Este vorba doar despre indemnizaţia din luna august. Dacă vom mai găsi fonduri vom plăti şi restanţele, în mod eşalonat. Iniţial am avut 15 asistenţi personali din care am trimis 8 în şomaj. Mi se pare o treabă neserioasă să primească ajutor de şomaj şi să vină să ceară şi indemnizaţie pentru persoana cu handicap”, a precizat Ion Voica, primarul comunei Săcelu.

RECTIFICARE

Foarte mulţi primari din Gorj aşteaptă o rectificare bugetară pentru a putea plăti salariile asistenţilor personali şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap. “Aproximativ jumătate dintre asistenţii personali i-am trimis în şomaj şi primesc doar indemnizaţie pentru persoana cu handicap. Pentru luna august nu avem bani pentru a-i putea plăti sperăm într-o rectificare bugetară”, a declarat Emil Cătănoiu, primarul comunei Căpreni.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: