Ce ne spun sondajele

Sondajele de opinie devin tot mai dese în ultimele săptămâni, pentru că este perioada în care partidele îşi desemnează candidaţii la alegerile locale. Oraşele mari şi capitala sunt mize importante pentru partide, pentru că pot arăta câştigătorul alegerilor generale.

Sondajele arată că Victor Ponta este cel mai bine plasat dintre politicienii care nu mai au funcţii importante în stat. Semn că pentru mulţi români este mai important faptul că Ponta „a dat”, chit că nu a dat din buzunar, decât dosarul penal cu care s-a ales pentru că „a luat”, de data aceasta pentru propriul buzunar. Pe primele locuri sunt preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş, dar la alegeri din partea dreaptă candidează PNL, partid în care procentele adunate ale copreşedinţilor Gorghiu şi Blaga nu fac cât procentul partidului!!! De altfel, cu excepţia unor primari, cam toţi politicienii PNL sunt mult sub cota partidului.

Sondajele arată un trend descrescător la PNL şi unul crescător la PSD, oarecum surprinzător, câtă vreme premierul tehnocrat este asimilat mai degrabă cu PNL, iar social-democraţii încă plâng după plecarea lui Ponta.

Drept este că de puţine ori ceea ce se publică sunt rezultate reale ale sondajelor. De multe ori, cine le comandă primeşte rezultatul corect şi dă pe piaţă ce-i convine, la înţelegere cu casele de sondare. Potrivit unor surse, şi liberalii şi pesediştii lui Dragnea sunt îngrijoraţi de faptul că studiile sociologice arată că bucureştenii l-ar vota pe Ponta primar general! O fi doar vina bucureştenilor? Nu cumva şi ofertele partidelor sunt unele de doi bani, care au legătură tot cu interese obscure? Pentru că omul de rând gândeşte cam aşa: toţi fură, dar unii ne-au dat şi nouă. Semn că niciun partid nu a reuşit să convingă electoratul cu aşa zisele criterii de integritate, pe care mai mult de ocolesc decât le respectă.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: