Guvernul taie indemnizaţiile mamelor sărace

Goana după fonduri îngreunează viaţa a zeci de familii din judeţul Gorj. Începând cu luna aceasta, mamele care nu şi-au plătit impozitele pentru anul trecut nu îşi vor mai primi stimulentele şi indemnizaţiile de creştere a copilului. În aceeaşi situaţie se află şi beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei de sprijin a familiei, care până la data de 31 martie nu au reuşit să-şi plătească dările la stat.

Viaţa va deveni şi mai grea pentru mai multe familii din judeţul Gorj care începând cu această lună nu îşi vor mai primi alocaţiile de sprijin. Chiar dacă şi-au prestat orele de muncă la primărie, dar nu au bani să-şi plătească taxele şi impozitele, beneficiarii ajutorului social au fost suspendaţi de la plată începând cu luna aprilie. Ca atare, de luna aceasta vor aştepta mult şi bine pentru ca poştaşul să le aducă banii pe aprilie. La nivelul judeţului Gorj, 55 de familii dintre cele 4.645 de beneficiare ale ajutorului social au fost suspendate de la plată din cauză că nu şi-au achitat taxele şi impozitele locale pentru anul 2013, până la data de 31 martie. Tot din acelaşi motiv alte 55 de familii au fost lăsate fără alocaţia de susţinere. Atât pentru beneficiarii de venit minim garantat, cât şi pentru alocaţia de susţinere a familiei, decizia de suspendare dată de Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială (APIS) are la bază dispoziţia dată de primar, edilii locali fiind cei care au întocmit listele cu datornicii.

Nu-şi mai pot creşte copiii

43 de femei din judeţul Gorj au rămas fără indemnizaţii de creştere a copiilor şi fără stimulente din cauză că nu au avut bani să-şi plătească impozitele locale. Potrivit conducerii Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Gorj, aproximativ jumătate din mămicile lăsate fără bani sunt din municipiu Târgu Jiu. „Ajutoarele sociale, alocaţiile de susţinere a familiei, stimulentele şi indemnizaţiile de creştere a copilului au fost suspendate pentru o perioadă de 5 luni. Suspendarea s-a făcut începând cu luna aprilie. În mod normal, banii pentru luna aprilie se acordă în luna mai. Achitarea impozitelor şi taxelor în perioada celor 5 luni atrage reluarea prin dispoziţie a primarului a drepturilor financiare, începând cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile inclusiv pentru drepturile cuvenite pe perioada suspendării”, a declarat Viorica Roşianu, directorul APIS Gorj.

Mămicile suspendate la plată riscă să-şi piardă definitiv stimulentele şi indemnizaţia de creştere a copilului în situaţia în care nu-şi plătesc impozitele şi taxele locale pe parcursul celor 5 luni. „În situaţia în care, după expirarea celor 5 luni, nu a fost îndeplinită această obligaţie drepturile financiare încetează”, a mai precizat Viorica Roşianu.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: