Poliţiştii rutieri dau zeci de amenzi pe zi

Poliţiştii rutieri gorjeni au acţionat ieri pe raza judeţului în vederea creşterii gradului de siguranţă al participanţilor la trafic. S-a avut în vedere, în special, combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, traversarea neregulamentară a drumului precum şi faptele de conducere a autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acţiunile au vizat şi respectarea prevederilor legale în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane. 22.650 lei este valoarea celor 145 sancţiuni contravenţionale aplicate. Au fost aplicate 63 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regimului legal de viteză, 18 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 16 pentru defecţiuni tehnice, 8 pietonilor, 5 pentru oprire neregulamentară, 2 căruţaşilor, 2 taximetriştilor, iar diferenţa pentru alte abateri de la normele rutiere.

În perioada analizată au fost reţinute 5 permise de conducere, din care: 2 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 pentru depăşire neregulamentară, unul pentru alcool şi unul pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoni, şi un certificat de înmatriculare.

Date fiind condiţiile meteo-rutiere nefavorabile din această perioadă,  în special vizibilitate redusă datorată ceţii, recomandăm conducătorilor auto să utilizeze luminile de întâlnire şi ceaţă, să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, să efectueze fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare şi să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule. (A.A.)

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: