Potârcă rămâne după gratii, soții Lupulescu – sub măsuri preventive

Tribunalul Gorj a decis o nouă prelungire a mandatului de arestare preventivă în cazul fostului prezidențiabil Constantin Ninel Potârcă, încătușat și trimis în judecată în dosarul de dare de mită, după ce ar fi încercat să îi cumpere bunăvoința lichidatorului judiciar Matei Catrinoiu, care este și președinte al PNȚCD Gorj. Magistrații gorjeni au constatat „legală și temeinică” măsura arestării preventive și, ca urmare, au dispus menținerea acesteia, sentința putând fi contestată de Potârcă, fostul prezidențiabil sperând acum, din nou, în Curtea de Apel Craiova, pentru a fi pus în libertate. Probele de la dosar îl țin însă în spatele gratiilor încă din decembrie, cu câteva zile înainte de Crăciun el fiind arestat preventiv pentru că i-ar fi dat lui Catrinoiu 5000 de lei din 20.000 de lei promiși pentru ca lichidatorul judiciar să se ocupe de firmele sale aflate în faliment așa cum își dorea fostul prezidențiabil.

La Curtea de Apel a ajuns și dosarul foștilor soți Lupulescu, Maria și Alexandru, judecați și condamnați anul trecut la Tribunalul Gorj într-un dosar de evaziune fiscală, alături de doi medici sanitar-veterinari. Toți cei patru inculpați, inclusiv medicii Ana Guță și Nicolae Firiza, sunt sub măsura preventivă a controlului judiciar pe perioada în care se judecă apelul din acest dosar, magistrații din Bănie dispunând ca ei să anunțe instanța cu privire la schimbarea locuinței, să nu părăsească granițele țării decât cu încuviințarea instanței și să se prezinte la Poliție ori de câte ori sunt chemați.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: