Reţinut după ce şi-a înjunghiat fiul

Un bărbat din Polovragi a ajuns ieri după amiază în arestul Poliţiei Judeţene după ce cu câteva ore înainte a fost la un pas de a-i lua viaţa fiului său, de 22 de ani. Ion Bădulescu nu avea o relaţie tocmai bună cu cel care îi poartă numele, Cătălin nefiind nici el uşă de biserică. Cei doi au băut duminică nu doar pentru că li se mai întâmplă lucrul acesta, ci pentru că din Italia venise mama băiatului, care, evident, a adus cu ea şi nişte bani la care fiul a râvnit de cum a auzit de ei. Tânărul a cerut câteva sute de euro pentru a-şi achita datoriile prin sat, dar mama i-a explicat că a muncit din greu pentru ei şi că nu îl va lăsa să îi „spargă” la prima cârciumă pe care o va întâlni în cale. Astfel s-a iscat un conflict în care tatăl a intervenit cu un cuţit, acesta înjunghiindu-şi fiul de mai multe ori. Băiatul a fost transportat urgent la spitalul din Târgu Jiu, medicii reuşind să îi salveze viaţa în urma unei intervenţii chirurgicale îngreunată de starea bahică a pacientului. Tatăl a ajuns şi el la spital, dar la secţia psihiatrie, unde poliţiştii l-au aşteptat pentru a-l lua la întrebări, procurorul de caz dispunând ieri reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul este acuzat de tentativă de omor, iar azi va fi prezentat unei instanţe cu propunere de arestare preventivă, cunoscuţii săi spunând că în trecut a mai avut o tentativă de a-şi impune cu cuţitul superioritatea în faţa fiului, rănile de atunci fiind mult mai puţin grave ca cele de acum.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: